Ce se întâmplă cu copiii cu autism atunci când cresc? Autismul în adolescență.

În episodul din această săptămâna continuăm discuția cu Anca Dumitrescu, președintele Asociației Autism Voice, și abordăm un subiect care ne frământă pe mulți dintre noi. Atunci când ne gândim la autism, de cele mai multe ori, ne gândim la copii mici. Dar ce se întâmplă cu aceștia atunci când cresc? Cum se manifestă tulburarea de spectru autist în cazul copiilor cu vârste între 7 și 10 ani? Dar în cazul adolescenților? Pot aceștia să se adapteze și să se integreze în sistemul școlar de masă? 1 din 2 copii cu autism își găsește locul în școlile de masă. Însă deseori pentru ei este un chin. Este important ca noi, ONG-urile, să căutăm soluții pentru a-i susține atât pe ei, cât și pe părinții lor și cadrele didactice. Sistemul de învățământ nu este pregătit pentru acești copii. Mulți specialiști din străinătate au concluzionat că, după vârsta de 12 ani, autismul se manifestă mai pregnant, datorită pubertății. Totodată, din experiența sa de peste 17 ani, Anca Dumitrescu a observat că 70% dintre adolescenții cu autism dezvoltă, pe lângă anxietate sau depresie, tulburarea obsesiv-compulsivă. Când este potrivit să întrerupem terapia ABA în cazul adolescenților? Și după ABA- ce urmează? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom răspunde alături de Anca Dumitrescu– președintele asociației Autism Voice, primul specialist român acreditat internațional ABA. “Fără implicarea într-un program de terapie, simptomele autismului devin din ce în ce mai severe pe măsură ce copilul crește.” Știi pe cineva care are nevoie de ajutor? Trimite-i acest link. Vrei să ne ajuți să ducem informația la cât mai mulți oameni? Un share ne va ajuta. Folosește #EuSiCopilulMeu, #AutismVoice. Nu uita să te abonezi pentru a fi la curent cu următoarele interviuri. www.autismvoice.ro

Om Podcasten

Aducem în prim plan teme fierbinți, de la neurostiinta la wellbeing, într-o colecție de discuții cu și pentru orice adult care vrea să își armonizeze sănătatea mentală, relațiile sau familia. Sfaturi pentru viața de zi cu zi și idei inovatoare, pentru lifestyle și sănătatea emoțională, mentală sau a relațiilor. Un podcast dezvoltat de către Asociația Autism Voice, suținut de NN România. https://autismvoice.ro