E nevoie de un sat ca să crești un copil - Atena Boca, La Primul Bebe

Atena Boca, invitata episodului de astăzi, este o femeie puternică, de o simplitate și noblețe rar întâlnite, o femeie de afaceri, dar și o mamă care a avut curajul să fie vulnerabilă. Prin propriul exemplu, ea a inspirat atât de multe mame încât astăzi, grupul de facebook La Primul Bebe numără peste 250.000 de mame. Ce este acest grup? Este acel “sat”  de care ai nevoie pentru a crește un copil. Am întrebat-o care sunt sfaturile pe care le-ar da astăzi unei mame. A vorbi despre ceea ce simțim este normal, firesc. Dacă tu menții aparențele nimeni nu va ști că ai nevoie de ajutor. Învață să ceri ajutor. Totodată, acceptă că vulnerabilitatea necesită curaj și din partea ta, dar și din partea interlocutorului tău. Fiecare om duce pe picioare multe răni. Comunitatea îți va aduce vindecare și oglindire, te ajută să te vezi. Cum te ajută o comunitate să îți păstrezi sănătatea fizică și psihică? Este nevoie de un sat să crești un copil. Avem nevoie de mame, mătuși, rude. Dar când ești singură, strămutată din sânul familiei ...? *La Primul Bebe a fost desemnat de către Facebook ca fiind una dintre cele mai de impact 100 comunități online din lume. Deși nu și-a propus să creeze un trend sau o comunitate, Atena ne povestește cum nevoile ei s-au dovedit a fi identice cu cele ale tuturor mamelor. Episod oferit de către NN România și Autism Voice. www.autismvoice.ro

Om Podcasten

Aducem în prim plan teme fierbinți, de la neurostiinta la wellbeing, într-o colecție de discuții cu și pentru orice adult care vrea să își armonizeze sănătatea mentală, relațiile sau familia. Sfaturi pentru viața de zi cu zi și idei inovatoare, pentru lifestyle și sănătatea emoțională, mentală sau a relațiilor. Un podcast dezvoltat de către Asociația Autism Voice, suținut de NN România. https://autismvoice.ro