Lansarea romanului „Pisica și orașul“ de Nick Bradley
Humanitas Podcast - A podcast by Humanitas - Fridays
Categories:
Volum apărut în traducerea Magdalenei Ciubăncan în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu. Participă: Magdalena Ciubăncan, traducătoarea romanului, Alice Teodorescu, doctor în Științele Comunicării, specialist în „japanese popular culture“ și lector Fundația Calea Victoriei și Șerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru“ din cadrul Universității Româno-Americane. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comanescu, director al Editurii Humanitas Fiction. Un roman asemenea orașului Tokyo, pe care Nick Bradley îl transformă în personaj – fragmentat, divers, cu o multitudine de fațete, ce se dezvăluie cititorului ca într-un caleidoscop, imaginea de ansamblu părând a fi mereu alta, deși părțile ce-o compun sunt de fapt aceleași. Trecând cu ușurință de la haiku la manga, de la rakugo la poveste SF, autorul ne poartă prin viețile personajelor – un tatuator, un șofer de taxi, un detectiv, o traducătoare, un artist de rakugo, ajuns om al străzii, un autor readus la viață de o traducere, un fotograf, străini care trăiesc și lucrează în Japonia. Sunt toți parte din orașul ce parcă ne scapă mereu printre degete, deși e prezent pe fiecare pagină, sunt toți legați între ei de fire invizibile și de o pisică tricoloră, care pătrunde pentru o clipă în viețile lor și le observă transformarea, pentru ca apoi să treacă pisicește mai departe.