#14 Radu Ciorniciuc

Pe Bune - A podcast by DoR

Categories:

Radu Ciorniciuc este jurnalist independent. Interesat de reportaje sociale, a lucrat de-a lungul timpului cu Casa Jurnalistului, The Guardian, Al Jazeera sau Channel 4. La Casa Jurnalistului s-a făcut remarcat prin Bruce Lee, regele canalelor, un text despre oamenii vulnerabili care trăiesc în canalele din București. Reportajul l-a lăsat cu un sentiment de vinovăție pentru că, în ciuda succesului de care s-a bucurat textul, nu a reușit să schimbe viețile oamenilor despre care a scris. Asta l-a determinat să se orienteze spre jurnalism de investigație și timp de trei ani a călătorit în Marea Britanie, Ucraina și Spania. Fiind mereu pe drumuri, și-a dat seama că a uitat ce înseamnă acasă pentru el. În încercarea de a găsi un răspuns, a pornit un proiect documentar despre ultima familie care a locuit în Delta Văcărești care l-a făcut să renunțe la regulile profesionale care spun că nu trebuie să intervii direct în viețile subiecților tăi. Acum, proiectul Acasă a devenit unul social, ceea ce-l face pe Radu să-și pună multe întrebări despre responsabilitatea pe care și-a asumat-o. Podcastul Pe Bune este susținut de UniCredit Bank, o companie care crede în puterea minților creative. Credits: Tema muzicală e compusă de Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent producție: Elena Văduva. Muzică adițională: Jahzzar - Check; Sans Nom - You Can't Go Home Again