Episodul 10: cu Valentina De Piante și Silvia Niculae despre corp în mișcare și în relația mamă fiică

Sezonul trecut am vorbit despre influența relației mamă-fiică asupra felului în care femeile relaționează cu propriul corp. Am discutat despre cum lipsa comunicării sau rușinarea pot crea răni greu de vindecat și am încercat să oferim o serie de recomandări pentru a crește noi generații de femei care să aibă o relație cât mai sănătoasă cu propriile corpuri și cu sine. În episodul acesta vorbim cu o familie în care corpul a ocupat un loc central explicit din perspectiva funcției sale mai degrabă decât cea a aspectului său. Valentina și Silvia au o serie de privilegii legate de corpurile lor: de a fi slabe, de a fi foarte aproape de standardele de frumusețe sau privilegiul pielii albe. Astfel, corpurile lor nu au fost sancționate atât de aspru la nivel sistemic pe cât ar fi fost niște corpuri grase și/sau non-albe de exemplu, însă nimeni nu scapă de presiunea standardelor de frumusețe actuale. Conștiente fiind de contextul acesta, am fost tare curioase să aflăm mai multe despre cum arată o relație imperfectă dar care se centrează în jurul unei retorici sănătoase atât față de corp cât și față de relații în general. Reconectat Valentina De Piante este lector universitar la U.N.A.T.C. I.l.Caragiale, doctor în artele perfomative, coordonator de proiecte, coregraf și performer, practician al metodei Feldenkrais în România. Ca artist, studiază o abordare circumferențială asupra conștientizării în diverse formate, împărtășind practicile performative cu alți artiști și oameni de știință. Are o activitate bogată pe plan atât local cât și internațional iar în ultimii ani Valentina extinde practica ei la dimensiunea de ascultare și grijă față de celălalt: în 2018 și 2019, este invitată în cadrul proiectului The Agency of Touch al coregrafei Mădălina Dan și în 2021 în cadrul Consultațiilor, întâlniri 1:1, la CNDB, în parteneriat cu Theatre de la Ville. Ca teoretician, dorește să creeze un discurs amplu asupra corpului, între studiul anatomic, fiziologic, imaginar, politic și mitologic. În 2021, publică cercetarea Corpul Cunoscător și devine membru al grupului coregrafic AREAL. Silvia Niculae este studentă la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Facultatea de Arhitectură. Consideră că nu există limite în ceea ce privește expresia artistică și că orice domeniu are posibilități nelimitate de explorare. Tot ce lucrează e un work in progress continuu. Vede lumea ca pe un miracol. Silvia își admiră mama și crede că este cea mai tare mamă din univers. Din toate galaxiile, atât din cele pe care le știm, cât și din cele care încă nu au fost descoperite. Pe Valentina o găsești aici  iar pe Silvia aici. *Metoda Feldenkrais (https://feldenkrais.com) este un tip de terapie prin exercițiu fizic concepută de Moshé Feldenkrais (1904-1984) la mijlocul secolului al XX-lea.  Practicanții Feldenkrais susțin că metoda reorganizează conexiunile neuronale dintre creier și corp  îmbunătățind astfel capacitatea de mișcare a corpului dar și starea psihologică. La acest moment nu există dovezi științifice solide care să arate că metoda Feldenkrais conferă beneficii pentru sănătate dar cercetătorii nu cred că prezintă riscuri. Reconectat nu vă recomandă să înlocuiți recomandările medicale cu metoda Feldenkrais dar vă încurajăm să rămâneți curioși și să explorați prin mișcare posibilitățile diverse ale corpurilor voastre.

Om Podcasten

Considerăm că flexibilitatea este cheia conviețuirii sănătoase în relații. Mai credem și că ”Secolul acesta va fi relațional sau nu va mai fi deloc”. Reconectat își dorește să faciliteze o experiență nouă în cadrul căreia fiecare să poată descoperi idei, repere și oameni care să ne ajute să navigăm tărâmuri noi în relația cu noi înșine, cu corpurile noastre, cu cei din jur, cu natura și chiar universul. Ne dorim să creăm un mediu propice conectării, un mediu incluziv bazat de-o potrivă pe dovezile pe care ni le aduce știința dar și pe experiențe și perspective individuale. Pentru primul sezon ne propunem o serie de conversații intime cu invitații noștri despre relația pe care o au cu propriul corp și cu corpul în general. Am ales să aducem în Studioul Reconectat o serie de oameni din jurul nostru, unii prieteni foarte buni sau mai îndepărtați, oameni cu care am simțit că putem crea o legătură autentică care să dea prilej unor discuții cu sens. Urmărește-ne pe Instagram @reconectat.podcast https://www.reconectat.ro/